Nuacht

Cassie Ventura, fosta parteneră a lui Sean „Diddy” Combs, a declarat marți, în fața instanței din New York, că artistul o ...
Sancţiunile „masive” cu care liderii europeni ameninţă Rusia dacă preşedintele Vladimir Putin nu acceptă încetarea focului în ...
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis, marți, un mesaj prin care îi îndeamnă pe moldovenii care au și ...
Candidatul independent la preşedinţie Nicuşor Dan a semnat, marţi seară, într-o dezbatere la Antena 3, o hârtie pe care a ...
Israelul a încercat să-l ucidă pe liderul Hamas, Mohammad Sinwar, într-un atac asupra unui spital din sudul Fâșiei Gaza, ...
Președintele american Donald Trump se va întâlni pentru scurt timp cu noul lider sirian, Ahmed al-Sharaa, în Arabia Saudită, ...
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunțat că magistrații Curții de Apel Cluj au respins cererea Bankwatch de suspendare ...
Cu trei săptămâni înainte ca Uniunea Europeană să prezinte oficial „Pactul pentru oceane”, mai multe organizații de mediu ...
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a cerut înţelegere pentru poziţia Moscovei, într-un context în ...
Unui bărbat în vârstă de 68 de ani, care a petrecut 38 de ani în închisoare, i-a fost anulată condamnarea pentru crimă de ...
Președintele american Donald Trump a declarat că firmele americane „vor pleca cu o mulțime de cecuri” în timpul vizitei sale ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că dacă liderul american Donald Trump va merge în Turcia pentru ...